RE/MAX România își extinde rețeaua cu încă trei birouri

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, anunță extinderea rețelei din România cu încă trei birouri – RE/MAX Partners – Cluj, RE/MAX Quality – Sibiu și RE/MAX Prestige – Târgu Mureș. În prezent, portofoliul companiei cumulează un total de 53 de birouri la nivel național și peste 400 de membri.

Motivele pentru care am decis să mă alătur echipei RE/MAX sunt numeroase, însă cel mai important a fost sistemul lor de educație. Cu toate că nu am experiență în domeniul imobiliar, nu mi-a fost teamă să fac acest pas datorită existenței Academiei RE/MAX, prin intermediul căreia avem acces continuu la traininguri specializate, precum și informații de piață actualizate”, a declarat Alexandra Joldes, Broker/Owner RE/MAX Partners.

Totodată, promovarea colaborării între Broker/Owneri și agenți, precum și reprezentarea exclusivă a clienților, reprezintă alte puncte forte ale sistemului RE/MAX. Mai mult, prin faptul că agenții primesc educație continuă, îndrumare și un mediu de lucru plăcut, clienții primesc servicii de calitate și suport continuu pe tot parcursul unei tranzacții, iar francizaților li se pune la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a face aceste lucruri posibile, se creează un sistem în care toată lumea câștigă, adaugă aceasta.

Pe termen mediu spre lung, Alexandra Joldes are în plan dezvoltarea unei echipe puternice de profesioniști, pregătiți să ofere servicii de înaltă calitate clienților. De asemenea, este de părere că prin valorile brandului, educația continuă și oferirea unui pachet complet de servicii poate face diferența pe piața imobiliară în care activează.

Specializată în turism, Constanța Drunea este un alt Broker/Owner care a intrat în echipa RE/MAX motivată de dorința de a avea propriul business, iar afilierea la acest brand a fost determinată de oportunitățile regăsite în cadrul acestei rețele, de sistemul care mizează pe colaborare și dezvoltarea profesională a tuturor membrilor. Deși activează pe piață de doar o lună, RE/MAX Quality, franciza deschisă de antreprenoare în Sibiu, a reușit deja să atragă în echipă, pe un post managerial, unul dintre agenții unui alt birou RE/MAX din Sibiu, Sorin Băcilă.

Am pășit încrezătoare pe acest drum, domeniul imobiliar fiind unul dintre cele mai dinamice și provocatoare industrii în care poți activa, ce îți pot aduce numeroase satisfacții profesionale, dar și personale. Iar afilierea cu brandul RE/MAX îți oferă toate uneltele necesare pentru a porni cu dreptul”, a declarat Constanța Drunea, Broker/Owner RE/MAX Quality.

Printre planurile sale se numără, de altfel, formarea unei echipe de profesioniști, iar pe termen lung, deschiderea unui nou birou RE/MAX.

După luni de zile în care am tot analizat și evaluat diverse oportunități de dezvoltare a unui business, am ajuns la concluzia că cea mai bună idee de afacere, cu o investiție accesibilă, ar fi înființarea unei agenții imobiliare. Întrucât activez în domeniul comunicării, sunt conștient că fără un brand puternic este dificilă afirmarea pe piața imobiliară. Astfel că, am ajuns să caut oportunități de achiziționare a unei francize, iar brandul care m-a cucerit de la început a fost, de departe, RE/MAX”, spune Ionuț Marian, manager RE/MAX Prestige din Târgu Mureș.

În primii cinci ani de activitate, acesta își propune împreună cu Broker/Owner-ul biroului să formeze o echipă de cel puțin 15 agenți colaboratori și, totodată, să contribuie la procesul de educare a publicului larg vizavi de activitatea unei agenții, dar și a agenților față de această carieră.

Problema de care ne-am lovit încă de la început a fost reticența multor persoane față de agențiile imobiliare în general, iar apoi de sistemul de funcționare al biroului. Așa că printre planurile noastre se numără, deopotrivă, schimbarea percepției clienților față de ce a însemnat până acum o agenție imobiliară și atragerea agenților către sistemul REMAX, un sistem cu oportunități de dezvoltare atât în plan financiar, cât și profesional și educațional”, a specificat acesta.

Despre RE/MAX:

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari, având, în prezent, 53 de francize și peste 400 de membri, fiind recunoscut ca cel mai puternic brand național în imobiliare. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 125.000 de agenți afiliați în 8.000 de birouri aflate în cca. 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 38 de țări, cu peste 2.000 birouri și 23.000 de agenți, continuând să se extindă. Pentru mai multe detalii accesați: www.remax.ro